Data publicării: 13/6/2014
Una din cele mai importante resurse de dezvoltare a municipiului Chișinău o constituie terenurile. Din păcate, modul în care sunt administrate terenurile nu asigură utilizarea acestora în cel mai bun mod pentru a satisface necesitățile de dezvoltare a municipiului Chișinău. Subiectul acestui infografic sunt terenurile ocupate ilegal în perioada 2010-2014 de cei care pot și de cei care știu cum funcționează sistemul.
Așadar, în perioada 2010-2014 au fost ocupate ilegal circa 300 de hectare de terenuri municipale, iar bugetul municipal a suferit pierderi de cel puțin 500 milioane de lei în urma ocupării abuzive a terenurilor.
Astfel, din cele 300 ha, s-au constatat următoarele pierderi:
- 215 ha de terenuri agricole – terenurile fostei Gospodării agricole „Dumbrava”;
- 11 ha de zonă de parc (Dendrariu, Ciocana, Sculeni, Centru );
- 1.5 ha gherete și terase aferente gheretelor;
- 0.2 ha din terenurile aferente grădinițelor și școlilor;
Cele mai recente cazuri de preluare ilegală a terenurilor:
Zonă de parc
- Valea Farmecelor (8 ha), unde au fost ocupate ilegal 81 de loturi pentru construcția caselor individuale de locuit;
- Strada Zimbrului – 2ha;
- Zona de parc a Dendrariului – 0.53 ha (53 ari);
- Zona de parc Ciocana – 6,8 ha (680 ari);
- Zona de parc de pe Calea Orheiului – 0,66 ha (66 ari);
Terenuri ce aparțin școlilor ocupate abuziv
- Strada Ialoveni, unde proprietarii caselor învecinate au ocupat abuziv 57 de ari din terenul de sport al școlii primare de pe această adresă.
Construcții ilegale
- Majoritatea terenurilor au fost ocupate pentru a fi construite case individuale de pământ, parcări, terase, gherete ș.a.
Terenuri agricole
- 215 hectare de terenuri agricole sunt actualmente utilizate ilegal de către un agent economic în baza unui contract de arendă ilegal;
Infograficul a fost elaboart pe bazat studiului „Transparența în municipiul Chișinău” (link ).
Colectare date: Tatiana Savva
Sursa: Conform dosarelor puse la dispoziție de Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare din mun. Chișinău