Prognozele și motoarele creșterii economiei moldovenești în 2013 și 2014
3912

Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Data publicării: 15/8/2013

După o scădere de 0,8% în 2012, economia moldovenească va marca o relansare în 2013 și stabilizare în 2014.

Dacă în 2013 creșterea va fi bazată pe recuperarea sectorului agricol, în 2014 aceasta va fi alimentată de sectorul serviciilor. Pe termen mediu, principalul motor al creșterii economice va rămâne consumul final.

PIB

Economia Moldovei va înregistra o redresare minoră în 2013, urmată de o stabilizare moderată în 2014. Astfel, condiţiile climaterice favorabile din anul curent vor declanşa o creştere compensatorie de 20% în agricultură, care va asigura circa jumătate din creşterea prognozată de 4,4% a PIB-ului pentru 2013. În anul următor, economia va fi alimentată în primul rând de sectorul serviciilor, care va asigura aproape jumătate din creşterea prognozată de 4,6% a PIB-ului pentru 2014.

În general, economia Moldovei rămâne puternic dependentă de consumul final, care va continua să fie principalul factor de creștere pe termen scurt și mediu. Prin urmare, riscurile și vulnerabilitățile anterioare, asociate modelului de creştere economică bazată pe consum și deficit comercial înalt, vor persista, dacă nu se vor întreprinde acţiuni hotărâte pentru a consolida competitivitatea ţării. În acest scop, este necesar, un Serviciu Vamal eficient, o infrastructură rutieră modernizată, transfer tehnologic facilitar și un sistem judecătoresc transparent, responsabil și eficient.

Pentru informații suplimentare accesați ultima ediție a revistei MEGA la www.expert-grup.org.

Descarcă setul de date →

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.